Ciprian Marica a dialogat în această seară pe blogul personal cu fanii echipei naționale. Atacantul celor de la VfB Stuttgart a răspuns întrebărilor suporterilor legate atât de meciul cu Franța de sâmbătă, cât și de o eventuală retragere a sa de la națională.
Marica a afirmat că și-ar dori să marcheze un gol în poarta francezilor, dar pentru a reuși acest lucru este obligatoriu să fie folosit de Răzvan Lucescu în partida de la Paris. Referitor la discuțiile referitoare la posibila sa retragere, Marica s-a limitat doar la a spune că nu are niciun conflict cu selecționerul și că el evoluează în cele din urmă pentru naționala României nu pentru o anumită persoană.
„Sunt bine , in seara asta am scapat de sedinta „obijnuita”. Titular nu stiu , inca nu a spus echipa si de obicei o spune in ziua meciului. Ar fi frumos sa marchez un gol , imi doresc si sper dar pt asta trebuie sa si joc. Nu , eu nu am nici un conflict , sau cel putin nu imi dau seama . s-ar putea sa aiba un conflict cu mine cineva dar nu stiu cine si oricum , nu mi-a spus nimeni nimic. Nu pot sa refuz sa joc , totusi , nu joc pt Razvan . Joc pt Romania. In contre cu Razvan din cauza lui Mutu ? Nu nici vorba , Mutu este prietenul meu si un jucator valoros iar Razvan este antrenorul echipei , ce contre as putea avea eu cu el ?”, a precizat Marica pe blogul personal. „L-am tradat pe Piturca ? Nu fi rautacios , este o aberatie . Si mai ales eu care am avut o relatie super buna cu D-nul Piturca (chiar daca nu m-a bagat la Euro)”, a răspuns Marica unei întrebări cu tentă a unui suporter.
Franța-România se joacă sâmbătă cu începere de la ora 22:00 și va fi transmis în direct pe ProTV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER